Un livrator în vârstă de 19 ani a fost bătut cu bestialitate de trei agenţi de securitate dintr-un mall din Sectorul 2. Potrivit declaraţiilor acestuia, paznicii s-au enervat în momentul în care el şi-ar fi lăsat bicicleta într-un loc nepermis pentru a lua o comandă cât mai repede. În loc să îl atenţioneze, bărbaţii au trecut direct la pumni şi picioare.
Tânărul se grăbea să ridice o comandă de mâncare şi şi-a lăsat bicicleta la intrarea în centrul comercial. Agenţii de pază i-au cerut să o mute, iar de aici a pornit scandalul.
„Am încercat să-mi iau comanda, să îmi văd de treabă. Ei se puseseră în faţa mea, eu i-am ocolit. Vorbeam cu doamna de la casă şi m-au ridicat”, a povestit tânărul pentru observatornews.ro.
CITEŞTE ŞI: SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA! O IEȘEANCĂ ȘI-A AGRESAT BĂRBATUL PENTRU CĂ A REFUZAT-O… ÎN PAT
În imaginile surprinse de un martor se vede cum tânărul este obligat să intre într-o anexă a centrului comercial.
„M-au târât, m-au tras, m-au strâns de cămaşă. Au încercat să mă ducă într-o cameră în spate unde vă daţi seama cu toţii ce s-ar fi întâmplat, nefiind camere. Şi pe drum li s-a mai alăturat un bodyguard care nu cred că ştia, totuşi, ce s-a întâmplat”, spune tânărul.
Acolo, băiatul a fost agresat. Are vânătăi pe braţe pe gât şi pe spate.
„Norocul meu a fost un băiat care trecea pe acolo şi a filmat incidentul. El împingea de uşă şi îi întreba pe cei trei de ce fac asta”, a mai spus tânărul.
Martorii au asistat şocaţi la întreaga scenă şi au sunat imediat la 112.
„I-au luat ghiozdanul, au dat cu picioarele în el. Au alergat după el, după care au început să îl agreseze, adică să îl dea afară”, a declarat o femeie care a asistat momentul şocant.